Succesiune / moștenire

Succesiunea

Ai nevoie de mai multe informații?

Sună și stabilește o consultanță

Succesiunea - un proces esențial pentru moștenirea corectă și legală a bunurilor

Vă confruntați cu un deces în familie și nu știți ce să faceți mai departe? Succesiunea este un proces esențial pentru a vă asigura că bunurile sunt moștenite corect și legal de către fiecare moștenitor. Fie că aveți nevoie să începeți procedura de succesiune sau căutați consultanță juridică de specialitate pentru etapele necesare pentru succesiune, echipa noastră de avocați vă poate reprezenta în București sau în orice alt oraș din țară. Experiența noastră în Drept Civil și în spețe legate de succesiune și moștenire, ne permite să vă sprijinim cu soluții clare și rapide, pentru a putea trece cu succes prin toate provocările juridice.

Căutați un avocat bun pentru succesiune și moștenire din București, disponibil pentru deplasări și în țară?

Contactați-ne

 iar noi ne vom ocupa de toate detaliile necesare pentru a parcurge întreg procesul cu succes, conform legii!

Ce înseamnă succesiunea?

Succesiunea reprezintă procesul prin care bunurile, drepturile și obligațiile unei persoane decedate sunt transferate către moștenitori. Acest proces poate implica un testament sau poate avea loc conform legislației în vigoare, dacă nu există un testament. 

Succesiunea poate fi de două tipuri:

  • Legală: în absența unui testament.
  • Testamentară: pe baza unui testament întocmit în timpul vieții de către defunct.

Moștenirea, pe de altă parte, reprezintă rezultatul succesiunii – mai precis, este bunul sau totalitatea bunurilor care sunt preluate de moștenitori. Moștenirea poate include atât bunuri materiale (proprietăți, bani, obiecte de valoare), cât și drepturi (de uzufruct, creanțe, etc.).          Cu alte cuvinte, succesiunea este procedura legală, iar moștenirea reprezintă bunurile efective care sunt preluate după parcurgerea succesiunii. Succesiunea este procesul, iar moștenirea este ceea ce moștenitorii primesc în urma acestui proces.

Se poate pierde dreptul la moștenire? În ce condiții?

Da, se poate pierde dreptul la moștenire în anumite condiții, cum ar fi atunci când un moștenitor renunță în mod oficial la drepturile sale printr-o declarație notarială de renunțare la moștenire. De asemenea, dacă moștenitorul a săvârșit anumite fapte grave împotriva defunctului sau a altor moștenitori (cum ar fi încercarea de a influența testamentul în mod ilegal sau acte de violență), acesta poate fi decăzut din drepturile de moștenitor.

Succesiune la notar, primărie sau instanță?

Succesiunea poate fi deschisă în mai multe moduri, în funcție de circumstanțele specifice și de documentele disponibile:

  • Succesiunea la notar – aceasta este cea mai comună modalitate de a deschide succesiunea. Este potrivită în cazurile în care moștenitorii sunt de acord asupra împărțirii bunurilor, iar patrimoniul este clar definit. Notarul public întocmește certificatul de moștenitor, care este necesar pentru intabularea bunurilor în cartea funciară și pentru transferul legal al proprietăților.

Succesiunea în instanță – cazurile care ajung la instanță sunt cele mai complexe, de obicei atunci când există neînțelegeri sau litigii între moștenitori. Dacă un moștenitor refuză să participe la succesiune sau nu se poate ajunge la un acord privind împărțirea patrimoniului, succesiunea trebuie soluționată prin decizie judecătorească.

Clienti multumiți
0 +
Cazuri
0 +
Cazuri câștigate
0 +
ani experiență
0

Se poate renunța la o moștenire? Poți fi “decăzut” din dreptul la o moștenire?

În anumite situații, un moștenitor poate fi decăzut din dreptul la moștenire, dacă instanța decide altfel în urma unei dezbateri de moștenire. Aceasta presupune analiza comportamentului moștenitorului față de defunct sau față de alți moștenitori, iar prețul unei astfel de dezbateri depinde de complexitatea cazului și de onorariile notariale sau avocațiale. 

Pe de altă parte, moștenitorii pot renunța la o moștenire. Un moștenitor poate renunța a o moștenire, fie în mod simplu, fie în favoarea unui alt moștenitor, cum ar fi fratele. Renunțarea la moștenire trebuie să fie oficializată printr-o declarație de renunțare la notar, care se depune în termenul legal de acceptare sau renunțare la moștenire, adică 1 an de la deces.

Cum obțin moștenirea prin proces?

În cazul în care moștenirea nu poate fi rezolvată pe cale notarială, aceasta poate fi obținută prin intermediul unui proces de succesiune în instanță. Moștenitorii trebuie să depună o cerere la instanța competentă, iar procedura va implica prezentarea documentelor justificative și, eventual, audierea martorilor și a altor probe. Sprijinul unui avocat este esențial pentru a asigura o reprezentare corectă și pentru a facilita obținerea moștenirii.

Acte necesare pentru o succesiune

Vă întrebați ce acte sunt necesare pentru succesiune și cine are dreptul la moștenire după decesul părinților sau într-o situație în care aveți calitatea de moștenitor? 
 Pentru a deschide o succesiune, este necesară prezentarea unor acte specifice:
  • Certificat de deces al defunctului.
  • Acte de proprietate ale bunurilor succedate (ex. contracte de vânzare-cumpărare, acte de donație).
  • Actele de identitate ale moștenitorilor.
  • Certificat de căsătorie/divorț sau hotărâre judecătorească (dacă este cazul).
  • Extras de carte funciară pentru imobile.

Alte documente relevante, după caz (ex. testament, certificat de atestare fiscală).

Într-o succesiune la notar, procedura poate fi mai simplă și mai rapidă. De asemenea, în anumite situații, pot fi necesari martori la succesiune pentru a confirma aspecte ale patrimoniului sau relațiile de rudenie.

Cine are dreptul la moștenire?

După decesul părinților, copiii sunt primii moștenitori legali. În lipsa acestora, moștenirea poate reveni altor rude, cum ar fi frații, surorile, nepoții sau părinții defunctului. Nepoții au dreptul la moștenire, în cazul în care, părinții lor (fiii sau fiicele defunctului) sunt decedați. Nepoții vor moșteni partea care le-ar fi revenit părinților lor, prin reprezentare succesorală.

Taxa de succesiune

O percepție eronată este aceea că succesiunea este gratuită în primele 6 luni. Potrivit art 1.103 alin. 1 din Noul Cod Civil, dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de 1 an de la data deschiderii moștenirii. Orice act de acceptare sau de renunțare făcut înainte de această dată este lipsit de obiect și reprezintă un act asupra unei succesiuni viitoare, nepermis de lege, și, ca atare, nul de drept. 

De fapt, taxele notariale și costurile totale pentru succesiune depind de mai mulți factori:

  • Valoarea patrimoniului succedat.
  • Durata scursă de la deces (de exemplu, dacă vă întrebați cât costă o succesiune după 10 ani sau 20 ani, este important să știți că aceasta poate fi mai costisitoare decât una deschisă în termen de 6 luni).
  • Termenul în care se finalizează succesiunea: Nu există un termen în care se finalizează succesiunea, însă conform legislației fiscale, dacă procedura succesorală este finalizată în termen de 2 ani de la data decesului, moștenitorii nu datorează impozit pentru transferul dreptului de proprietate. În caz contrar, se aplică un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
  • Onorariile notariale și avocațiale: Acestea variază în funcție de complexitatea cazului și de valoarea bunurilor moștenite, conform OUG 80/2013, actualizată în 2024.

Alte taxe și cheltuieli: Pot include costuri pentru obținerea documentelor necesare, evaluări ale bunurilor sau alte cheltuieli administrative.

De asemenea, taxa de succesiune după decesul ambilor părinți poate varia în funcție de valoarea și tipul bunurilor succedate, numărul de moștenitori, dar și de complexitatea situației. În anumite cazuri, se poate formula o cerere privind acordarea ajutorului public judiciar pentru reduceri de taxe sau scutiri, însă acestea depind de legislația specifică, de valoarea masei succesorale și de rapiditatea cu care este inițiată succesiunea. 

De exemplu, dacă succesiunea este deschisă în termen de 2 ani de la deces, impozitul pe transferul dreptului de proprietate poate fi redus sau chiar eliminat, însă este important de reținut că aceste scutiri nu se aplică automat și depind de condițiile specifice fiecărui caz.

Pentru estimare puteți folosi un calculator de taxe notariale sau cote pentru succesiune disponibil online. Un astfel de calculator vă poate oferi un estimat al costurilor. Prin urmare, recomandăm să solicitați ajutorul unui avocat specializat în succesiune pentru a putea afla costurile legate de succesiune, conform legii și cazului dumneavoastră.

Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea?

Lipsa unei succesiuni deschise la timp poate duce la următoarele probleme:

 moștenitorii nu pot utiliza, vinde sau dispune de bunurile defunctului fără certificatul de moștenitor, ceea ce înseamnă că accesul la conturi bancare, proprietăți sau alte bunuri este restricționat.

fără o succesiune deschisă, pot apărea conflicte între moștenitori, care pot duce la litigii în instanță. De asemenea, pot exista penalități pentru neînregistrarea la timp a succesiunii.

întârzierea deschiderii succesiunii poate duce la complicații legate de intabulare sau transferul dreptului de proprietate. Aceste complicații pot include costuri suplimentare și proceduri legale prelungite.

Ce este de făcut dacă un moștenitor refuză să se prezinte la succesiune? În acest caz, situația poate necesita soluții juridice specifice, cum ar fi acționarea în instanță pentru partaj succesoral. În astfel de cazuri, colaborarea cu un avocat cu experiență în moștenire și succesiune este esențială pentru rezolvarea legală și eficientă a problemelor. Avocatul vă poate ajuta să clarificați situația, să inițiați notificările necesare și să vă asigurați că drepturile dvs. sunt protejate pe parcursul procesului de partaj.

Se poate face succesiunea fără toți moștenitorii?

Succesiunea după deces poate fi realizată chiar și în absența unui moștenitor, însă acest lucru implică o serie de proceduri suplimentare. Dacă un moștenitor refuză să participe la succesiune sau este de negăsit, se pot lua următoarele măsuri:

moștenitorul absent trebuie notificat oficial pentru a-și exercita drepturile asupra patrimoniului succedat.

dacă notificarea nu are efect sau moștenitorul refuză să participe, poate fi necesară implicarea instanței pentru clarificarea situației și pentru soluționarea partajului/succesiunii.

în absența unui moștenitor, cei prezenți pot solicita partajul bunurilor. Acest proces se poate desfășura fie pe cale notarială, fie prin instanță, în funcție de complexitatea cazului.

Dacă există testament, se mai face succesiune?

Ce poate fi lăsat ca moștenire prin testament?

Practic, orice bun aflat în proprietatea testatorului poate fi lăsat ca moștenire prin testament: imobile, bani, bijuterii, obiecte de valoare, acțiuni etc. Este important ca testamentul să respecte condițiile legale pentru a fi valabil.

Da, chiar și dacă există un testament, este necesară deschiderea succesiunii pentru a valida și implementa dispozițiile testamentare. Testamentul trebuie prezentat la notar, care va verifica valabilitatea acestuia și va întocmi certificatul de moștenitor.

Este important de menționat că actul de moștenire (certificatul de moștenitor) poate fi atacat în instanță de orice persoană interesată, care consideră că are un drept asupra moștenirii. De exemplu, un moștenitor care nu a fost inclus în certificatul de moștenitor sau cineva care contestă validitatea testamentului.

După succesiune, ce urmează?

După finalizarea procesului de succesiune, există mai multe etape importante care trebuie parcurse pentru a asigura transferul corect și legal al proprietății bunurilor moștenite. Este necesar să vă asigurați că toate formalitățile sunt îndeplinite pentru ca proprietatea să fie înregistrată corespunzător și pentru ca moștenitorii să poată dispune de bunurile succedate.

Este necesar cadastru la succesiune?

Da, este necesar. Pentru intabularea unui imobil după succesiune, acesta trebuie să fie înscris în cartea funciară. Dacă imobilul nu are cadastru, acesta trebuie realizat înainte de finalizarea succesiunii. Cadastrul este esențial pentru a stabili limitele proprietății și pentru a o putea înregistra legal pe numele moștenitorilor. Un avocat specializat în succesiuni vă poate ghida în obținerea documentației necesare pentru cadastru și pentru întabulare, astfel încât să puteți evita întârzierile ulterioare.

În cazul în care are loc prima intabulare a dreptului de proprietate al decedatului, documentele de care aveți nevoie sunt următoarele:

  • Nota de înregistrare a documentației cadastrale în format digital
  • Borderou
  • Dovada achitării tarifului, dacă este cazul
  • Cerere de recepție și înscriere
  • Declarația pe proprie răspundere cu privire la identificarea imobilului măsurat
  • Copiile actelor de identitate ale proprietarilor și ale altor titulari de drepturi reale persoane fizice / adeverința emisă de către Serviciul Public Comunitar de Evidența Populației din care să rezulte datele de identificare sau certificatul constatator, în cazul persoanelor juridice
  • Certificatul fiscal eliberat de primăria în circumscripția căreia se află imobilul respectiv
  • Originalul sau copia legalizată a actelor în temeiul cărora se solicită înscrierea
  • Calculul analitic al suprafețelor
  • Memoriul tehnic
  • Planul de amplasament și delimitare
  • Certificat de căsătorie în copie legalizată, după caz

Intabularea bunurilor în cartea funciară

După obținerea certificatului de moștenitor, urmează intabularea bunurilor în cartea funciară. Aceasta este o etapă crucială, deoarece numai după intabulare bunurile devin oficial proprietatea moștenitorilor, fiind recunoscute legal. Intabularea implică depunerea unei cereri la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, însoțită de documentele necesare, inclusiv certificatul de moștenitor și actele de proprietate ale imobilului.

Acte necesare pentru intabularea dreptului de proprietate dobândit prin moștenire, în cazul în care dreptul de proprietate al decedatului este deja intabulat în cartea funciară:

  • cerere tip;
  • certificatul de moștenitor;
  • dovada achitarii tarifului aferent operatiunii de publicitate imobiliara solicitate.

Cât durează intabularea după succesiune? Procesul de intabulare poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de complexitatea dosarului și de disponibilitatea documentelor necesare. Este important să depuneți toate actele corect și complet pentru a evita întârzierile inutile.

Ce urmează după intabulare?

După ce bunurile sunt întabulate, moștenitorii au dreptul deplin asupra proprietății și pot dispune de aceasta după cum doresc. Aceasta înseamnă că pot să vândă, să închirieze sau să transfere proprietatea altor persoane, fără a avea alte obligații legale suplimentare legate de succesiune. În continuare, este important să aveți în vedere următoarele:

dacă nu a fost făcută deja, este recomandat să finalizați toate formalitățile pentru înscrierea proprietății în cartea funciară. Acest lucru va confirma oficial dreptul de proprietate al moștenitorilor asupra bunurilor moștenite.

moștenitorii trebuie să se asigure că toate taxele și impozitele sunt plătite. De exemplu, pot apărea taxe suplimentare în legătură cu transferul dreptului de proprietate, impozitul pe succesiune sau alte taxe locale. Consultarea unui avocat specializat în succesiuni poate fi utilă pentru a estima aceste costuri și pentru a evita neplăcerile.

după intabulare, moștenitorii pot dispune de bunuri în mod liber, putând să le vândă, să le închirieze sau să le utilizeze în alte scopuri. În cazul în care există mai mulți moștenitori, aceștia trebuie să ajungă la un acord cu privire la destinația bunurilor, fie prin partaj, fie prin coproprietate.

 dacă există mai mulți moștenitori, iar aceștia nu doresc să dețină în comun bunurile moștenite, se poate iniția un proces de partaj succesoral. Partajul poate fi realizat pe cale notarială, în cazul în care toți moștenitorii sunt de acord, sau în instanță, dacă există neînțelegeri. Partajul va stabili clar care bunuri revin fiecărui moștenitor, astfel încât fiecare să poată dispune în mod independent de partea sa de moștenire.

Aveți nevoie să inițiați procedura de succesiune după părinți și nu știți de unde să începeți?

Contactați-ne, iar noi vă vom fi alături în tot procesul oferindu-ți informațiile și suportul juridic necesar pentru a parcurge acest proces cu succes!

Ai nevoie de un avocat ?

De ce este important să colaborezi cu un avocat specializat în succesiuni?

Un avocat specializat în succesiuni vă poate oferi numeroase avantaje, transformând un proces complex și stresant într-o procedură ușor de gestionat și eficientă. Iată câteva dintre beneficiile principale ale colaborării cu echipa noastră:

  •  fiecare caz de succesiune este diferit. Ne concentrăm pe a vă oferi consultanță personalizată, în funcție de situația dvs specifică, asigurându-vă că înțelegeți toate etapele și opțiunile disponibile.
  • ne ocupăm de întocmirea și depunerea tuturor documentelor necesare, inclusiv a cererilor de succesiune, actelor de proprietate și a certificatelor de moștenitor. Acest lucru vă economisește timp și vă asigură că toate actele sunt completate corect și la timp.

de la notar până la oficiile de cadastru și instanțe, vă vom reprezenta interesele moștenitorilor în fața autorităților, asigurându-ne că toate procedurile sunt respectate și că nu apar probleme legale.

  • moștenirile pot genera neînțelegeri și conflicte între moștenitori. Vă oferim sprijin pentru a media aceste conflicte, propunând soluții legale echitabile pentru toate părțile implicate și evitând astfel escaladarea disputelor.
  • deși implică un onorariu, colaborarea cu un avocat va reduce costurile totale ale succesiunii prin evitarea erorilor și a întârzierilor care pot duce la penalități sau proceduri suplimentare costisitoare.
  •  procedurile legale, mai ales în cazurile de succesiuni complexe, pot fi dificile și copleșitoare. Noi vă ajutăm să înțelegeți toți pașii, să completați toate formalitățile și să navighați cu succes printre cerințele legale.

după obținerea certificatului de moștenitor, vă putem ajuta cu întabularea bunurilor în cartea funciară și cu partajul acestora, fie prin acord amiabil, fie prin instanță, dacă este necesar.

Procesul de succesiune poate fi complicat și stresant, mai ales în momente dificile. Colaborarea cu un avocat din echipa noastră, cu experiență solidă în succesiuni vă poate asigura că toate procedurile sunt îndeplinite corect și că drepturile dvs sunt protejate. Fie că aveți nevoie de consultanță, de întocmirea documentelor necesare sau de reprezentare în fața autorităților, suntem aici să vă ajutăm.

Contactați-ne acum

 pentru a ne oferi detalii despre situația în care vă aflați, iar noi ne vom ocupa să demarăm procedurile legale necesare!

Întrebări Frecvente despre Succesiune:

Nu, un act de vânzare-cumpărare nu poate fi realizat fără a finaliza mai întâi succesiunea. Succesiunea este necesară pentru a transfera legal dreptul de proprietate asupra bunurilor defunctului către moștenitori. Doar după obținerea certificatului de moștenitor și intabularea proprietății în numele moștenitorilor, aceștia pot dispune liber de bunuri și pot încheia acte de vânzare-cumpărare.

În cazul unei succesiuni după soț, cu 2 copii, bunurile se împart conform legislației în vigoare. Soțul supraviețuitor primește o cotă de 1/4 din masa succesorală, iar restul de 3/4 se împarte în mod egal între cei doi copii. Astfel, fiecare copil va primi câte 3/8 din moștenire.

Nu, pentru a deschide o succesiune este necesar un titlu de proprietate asupra bunurilor succedate. Titlul de proprietate este esențial pentru a demonstra dreptul deținut de defunct asupra bunurilor respective. Dacă titlul de proprietate lipsește, este necesar să se obțină mai întâi acest document, înainte de a iniția succesiunea.

Nu, soțul supraviețuitor nu poate vinde bunurile succedate fără a realiza mai întâi succesiunea. Succesiunea trebuie să fie deschisă și finalizată pentru ca soțul să obțină dreptul legal asupra bunurilor și să poată dispune de acestea, inclusiv să le vândă.

Nu, vânzarea unei case fără a finaliza succesiunea nu este posibilă. Succesiunea trebuie realizată pentru a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului către moștenitori. Abia după ce proprietatea este intabulată pe numele moștenitorilor, aceștia pot vinde casa.

Dacă un moștenitor nu se prezintă la succesiune în instanță, acesta riscă să piardă drepturile asupra bunurilor succedate. Instanța poate decide împărțirea bunurilor între moștenitorii prezenți, iar cel absent ar putea fi dezavantajat sau exclus din procesul de partaj. Este esențial să fii reprezentat de un avocat specializat în succesiuni dacă nu poți fi prezent fizic la ședințele de judecată.

În cazul unei succesiuni după un contract de întreținere, drepturile părților sunt stabilite în funcție de prevederile contractului. De obicei, întreținătorul dobândește dreptul asupra bunurilor prevăzute în contract în schimbul asigurării întreținerii defunctului până la deces. După decesul beneficiarului, întreținătorul are dreptul de a intra în posesia bunurilor specificate, iar alte rude sau moștenitori legali pot avea drepturi limitate asupra acestora, în funcție de condițiile contractuale.

Da, un copil adoptat are aceleași drepturi la moștenire ca și un copil biologic în familia adoptivă, în cazul în care copilul este adoptat cu efecte depline. Totuși, după adopție, copilul nu mai are drepturi legale de moștenire asupra părinților naturali, cu excepția cazului în care aceștia au lăsat un testament în favoarea lui.

Pentru a obține moștenirea, sunt necesare documente precum: certificatul de deces al defunctului, actele de identitate ale moștenitorilor, actele de proprietate ale bunurilor succedate, certificat de căsătorie (dacă este cazul), actele de stare civilă, care să arate legătura de rudenie cu defunctul și alte documente relevante, în funcție de situația specifică.

Solicită consultanță

Completați formularul de mai jos și vom reveni către dvs în cel mai scurt timp.