Ordine de protecție

Ordine de protecție

Aveți nevoie de mai multe informații?

Sunați și stabiliți o consultanță

Treceți printr-un abuz și aveți nevoie de un ordin de protectie? Obțineți acum asistență juridică specializată

Sunteți victima abuzurilor din partea altor persoane, indiferent de tipul de relație pe care îl aveți cu agresorul, și nu știi care sunt măsurile pe care le poți lua pentru a le opri? În fața violenței domestice sau a altor forme de abuz, primul pas către siguranță este acela de a folosi opțiunile legale pe care vi le oferă legea. Ordinul de protecție este una dintre cele mai puternice măsuri pe care legea din România le oferă pentru a vă proteja integritatea și liniștea.

Fiecare situație este unică și adesea extrem de delicată, cu implicații majore emoționale. Prin urmare, colaborarea cu un avocat specializat în Dreptul Familiei, vă va ajuta să obțineți ordinul de protectie pentru a opri abuzurile prin care treceți. Echipa noastră de avocați are experiență în obținerea ordinelor de protecție în diverse cazuri, oferind în același timp sprijinul și consultanța de care aveți nevoie pentru a merge mai departe.

Siguranța dumneavoastră și a celor dragi este prioritară!

Contactați-ne acum

și împreună vom obține probele necesare pentru a obține ordinul de protecție de care aveți nevoie!

Ce înseamnă ordin de protecție?

Un ordin de protecție este un instrument juridic menit să prevină orice formă de abuz sau violență. Acesta poate include măsuri precum interdicția de a contacta victima, de a se apropia de ea sau de a conviețui în aceeași locuință. Emis de instanță, ordinul de protecție are rolul de a vă asigura că agresorul nu mai poate continua comportamentul abuziv și că victima poate fi în siguranță.

Ordinul de protecție poate fi emis și de poliție, cu caracter provizoriu, în situațiile de urgență. Acesta poate fi emis pe loc, fără a aștepta o decizie a instanței, pentru a asigura protecția imediată a victimei. Pentru obținerea unui ordin de protecție definitiv, cazul este apoi analizat de jucătorie, care poate impune restricții mai severe și poate avea o valabilitate de până la 12 luni, cu posibilitatea de prelungire. În cazul în care hotărârea instanței nu precizează altfel, ordinul de protecție produse efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului.

Contactați-ne pentru a vă reprezenta

în fața autorităților din București sau de oriunde din țară!

Fie că este vorba de o măsură provizorie, definitivă sau extinsă, aveți nevoie de un avocat pentru obținerea unui ordin de restricție din partea autorităților

Cine poate cere ordin de protecție?

Ordinul de protecție poate fi solicitat de orice persoană care este victima violenței domestice sau a altor forme de abuz. Acest lucru include, dar nu se limitează la:

  • Soți sau foști soți
  • Parteneri de viață
  • Membri ai familiei
  • Orice persoane care sunt victime 
    ale violenței sau altor forme de abuz fizic sau psihic.

Condiții emitere ordin de protecție

Pentru a obține un ordin de protecție, este necesar să depuneți o cerere la instanța de judecată competentă. Procesul implică următorii pași:

  1. Depunerea cererii – cererea pentru ordin de protecție se depune la judecătorie și trebuie să conțină detalii despre incidentul de abuz și probele disponibile (rapoarte medicale, declarații martorilor, alte documente relevante).
  2. Audierea în instanță – instanța va programa o audiere în care părțile vor fi invitate să își prezinte punctele de vedere. În cazul unui ordin provizoriu, instanța poate decide asupra protecției chiar și fără prezența părților.
  3. Emiterea ordinului – după evaluarea cazului, instanța va emite un ordin de protecție care poate include interdicții stricte pentru agresor.

Este esențial să vă asigurați că toate documentele sunt completate corect și că aveți pregătite toate dovezile necesare pentru a susține cererea. Cu ajutorul unui avocat puteți parcurge mai ușor acest proces, asigurându-vă că drepturile dvs. sunt protejate pe deplin.

Cum poate fi revocat sau anulat un ordin de protecție?

Ordinul de protecție este un instrument juridic puternic, dar există situații în care acesta poate fi revocat sau anulat, în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Instanța are autoritatea de a decide dacă măsurile impuse prin ordinul de protecție mai sunt necesare sau dacă circumstanțele s-au schimbat într-un mod care justifică anularea sau revocarea acestuia.

Condiții pentru revocarea sau anularea ordinului de protecție

Un ordin de protecție poate fi revocat sau anulat atunci când instanța consideră că motivele care au stat la baza emiterii acestuia nu mai există. Acest lucru poate interveni în următoarele situații:

  1. Încetarea pericolului – dacă circumstanțele inițiale care au justificat emiterea ordinului de protecție au fost rezolvate sau dacă instanța constată că nu mai există un pericol real pentru victimă, ordinul poate fi revocat. 
  2. Cererea agresorului – agresorul poate, de asemenea, să solicite revocarea ordinului de protecție, însă doar dacă poate demonstra că nu mai reprezintă un pericol pentru victimă. Această cerere este, de obicei, examinată cu multă atenție de către instanță, care va evalua toate probele disponibile și va lua în considerare comportamentul agresorului de la emiterea ordinului.

Ordin de protecție respins

În unele cazuri, cererea de emitere a unui ordin de protecție poate fi respinsă de instanță. Acest lucru se întâmplă atunci când judecătorul consideră că probele prezentate nu sunt suficient de convingătoare sau că nu există un pericol iminent care să justifice emiterea unui ordin de protecție.

Motivele pentru care un ordin de protecție poate fi respins includ:

  • Lipsa dovezilor concludente – dacă probele depuse nu demonstrează clar existența unui abuz sau a unei amenințări, instanța poate decide respingerea cererii.
  • Incoerențe în declarații – în cazul în care declarațiile părților sau ale martorilor sunt contradictorii sau nu sunt susținute de dovezi concrete, instanța poate considera că nu există suficiente motive pentru emiterea ordinului.
  • Absența pericolului imediat – dacă instanța consideră că nu există un pericol iminent care să justifice o măsură de protecție imediată, cererea poate fi respinsă.

În cazul unui ordin de protecție respins, este important să consultați un avocat specializat care poate evalua situația și poate oferi recomandări pentru eventuale acțiuni ulterioare. Este posibil să fie necesară prezentarea de noi dovezi sau chiar formularea unei noi cereri dacă circumstanțele se schimbă.

Ce se întâmplă dacă ordinul de protecție este încălcat?

Încălcarea ordinului de protecție reprezintă o infracțiune gravă în legislația din România și este tratată cu maximă seriozitate de autorități. Ordinul de protecție este emis pentru a asigura siguranța victimei, iar nerespectarea acestuia indică un pericol continuu și iminent pentru victimă. În aceste situații, legea prevede sancțiuni dure pentru a descuraja orice tentativă de încălcare a măsurilor impuse.

Conform Codului Penal din România, încălcarea ordinului de protecție constituie o infracțiune și poate atrage sancțiuni penale severe. 

Cele mai comune consecințe includ:

  1. Arestarea imediată, dacă agresorul încalcă ordinul de protecție, autoritățile au obligația de a interveni prompt și pot decide arestarea imediată a acestuia. Arestarea se poate face fără mandat, dacă este evident că victima se află în pericol iminent.
  2. Dosar penal – în plus față de arestare, persoanei care încalcă ordinul i se va deschide un dosar penal. Acesta poate include acuzații suplimentare, cum ar fi hărțuirea, violența fizică sau alte infracțiuni comise în timpul încălcării ordinului.
  3. Pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în funcție de gravitatea faptelor și de recidivă. Aceasta este o măsură extremă, dar necesară pentru a proteja victimele de abuzuri repetate.

Cum să reacționați dacă ordinul de protecție este încălcat

Dacă vă aflați în situația în care ordinul de protecție a fost încălcat, este esențial să acționați imediat:

  1. Contactați poliția și raportați încălcarea
  2. Păstrați cât mai multe dovezi cum ar fi mesaje, apeluri, fotografii sau declarații ale martorilor. 
  3. Consultați avocatul care v-a reprezentat în obținerea ordinului de protecție pentru a discuta despre următorii pași legali și despre posibilitatea solicitării unor măsuri suplimentare.

Nu lăsați abuzurile să continue!

Contactați-ne pentru a discuta opțiunile dvs. legale și pentru a vă asigura protecția și liniștea de care aveți nevoie, printr-un ordin de protecție.

FAQ

Întrebări Frecvente despre ordinele de protecție:

În general, victima care solicită ordinul de protecție nu este obligată să suporte cheltuielile de judecată, acestea fiind acoperite de stat, în cazul ordinului de protecție provizoriu sau cu avocat din oficiu. Cu toate acestea, dacă instanța respinge cererea, ea poate decide că solicitantul trebuie să suporte unele cheltuieli de judecată. Este important să discutați aceste aspecte cu un avocat pentru a înțelege implicațiile financiare.

Brățara electronică este un dispozitiv de monitorizare care poate fi impus agresorului ca parte a unui ordin de protecție. Aceasta permite autorităților să monitorizeze în timp real locația agresorului și să se asigure că respectă restricțiile impuse, cum ar fi menținerea unei distanțe minime față de victimă. Brățara electronică se aplică în cazurile în care instanța consideră că există un risc ridicat ca agresorul să încalce ordinul de protecție.

Obținerea unui ordin de protecție provizoriu este gratuită pentru victimă, deoarece scopul acestei măsuri este de a proteja persoanele aflate în pericol fără a le impune poveri financiare suplimentare. Costurile care se pot adăuga pentru ordinele obținute pe calea instanței sunt cele pentru asistență juridică, legate de onorariile avocatului. Acestea pot varia în funcție de complexitatea cazului.

Distanța pe care agresorul trebuie să o păstreze față de victimă este stabilită de instanță în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Instanța poate impune o distanță minimă specifică, cum ar fi 100, 200 sau chiar 300 de metri, pe care agresorul trebuie să o respecte față de locuința, locul de muncă, școala sau alte locații frecventate de victimă. Această distanță este menită să asigure că victima nu este expusă riscului de a se confrunta cu agresorul.

Solicită consultanță

Completați formularul de mai jos și vom reveni către dvs în cel mai scurt timp.