Răpirile internaționale de copii: Activarea Convenției de la Haga din 1980
În momentele de criză familială, unii părinți recurg la gesturi disperate și ilegale cum ar fi scoaterea copilul din țara de reședință fără acordul celuilalt părinte sau refuzul de a-l înapoia după terminarea unei vacanțe sau vizite în altă țară. Din punct de vedere juridic, acest fapt reprezintă o deplasare sau o reținere ilicită a minorului pe teritoriul altui stat guvernată de Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980.
Când putem spune că ne aflăm în situația unei răpiri internaționale?
Pentru ca acțiunea să fie întemeiată pe Convenția de la Haga, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții:
- Copilul minor avea reședința obișnuită într-un stat contractant (de ex. Marea Britanie, Spania, Italia etc.) imediat înaintea deplasării sau a reținerii;
- Deplasarea copilului sau reținerea acestuia s-au exercitat prin încălcarea dreptului de încredințare;
- Dreptul de încredințare era exercitat în mod efectiv de către solicitant la momentul deplasării sau al reținerii.
Condițiile prevăzute de Convenția de la Haga din 1980:
Procedura specială de urgență la Tribunalul București
Dacă un copil a fost adus ilegal pe teritoriul României, părintele păgubit nu trebuie să deschidă un proces clasic de custodie la judecătoria de sector. Procedura de înapoiere are un caracter special:
- Competența cauzelor din România bazate pe Convenția de la Haga se judecă, în primă instanță, în exclusivitate de către Tribunalul București.
- În ceea ce privește durata acestor cauze, legea impune termene de judecată extrem de scurte. Instanța este obligată să se pronunțe rapid, audierile făcându-se de urgență, uneori în doar câteva săptămâni.
- Referitor la obiectul cauzelor, instanța de judecată, respectiv Tribunalul București, NU analizează care dintre părinți este mai potrivit să crească minorul și NU stabilește programul definitiv de vizite. Rolul său unic este să verifice caracterul ilicit al mutării și să dispună înapoierea imediată a copilului în statul de reședință, unde se va stabili ulterior custodia acestuia.
Excepții de la înapoierea minorului
Părintele care a mutat copilul se poate apăra invocând textul Convenției, însă pragul de probațiune este extrem de ridicat. Înapoierea poate fi refuzată doar dacă se dovedește că:
- Părintele rămas în străinătate a fost de acord sau a achiesat ulterior la mutare.
- A trecut mai mult de un an de la mutare, iar copilul s-a integrat complet în noul său mediu din România.
- Există un risc grav ca înapoierea să îl expună pe copil unui pericol fizic sau psihic ori să îl plaseze într-o situație intolerabilă (neînțelegerea dintre părinți sau motivele economic nu reprezintă un risc grav în accepțiunea Convenției).
- Copilul se opune înapoierii și a atins o vârstă și o maturitate la care opinia sa trebuie luată în considerare.
